Novak Djokovic (1 ATP) a câștigat turneul ATP Masters 1000 de la Madrid, după ce a trecut în ultimul act al întrecerii de Stefanos Tsitsipas (9 ATP), scor 6-3, 6-4. Cu această ocazie, sârbul a stabilit mai multe recorduri.
Djokovic a continuat parcursul perfect de la Madrid și a încheiat turneul fără set pierdut. Înainte să beneficieze de abandonul lui Marin Cilic, în sferturi, „Nole” a mai trecut de Taylor Fritz, Jeremy Chardy, în timp ce în semifinale a trecut în dublu tie-break de Dominic Thiem.
— Tennis TV (@TennisTV) May 12, 2019
Deși a început turneul de la Caja Magica din postura de favorit, forma lui Djokovic nu era una tocmai extraordinară. După câștigarea turneului de Grand Slam de la Australian Open, sârbul a atins maximum faza sferturilor la celelalte turnee la care a participat, la Indian Wells, Miami și Monaco.
În urma acestui triumf, Djokovic devine tenismenul cu cele mai multe titluri ATP Masters 1000 câștigate, 33, la egalitate cu Rafael Nadal. De asemenea, a fost victoria cu numărul 200, dintr-un total de 290, a sârbului în fața unui adversar din top 10, notează site-ul ATP.
Novak Djokovic va primi 1000 de puncte ATP și un premiu în valoare de 1.202.520 de dolari. „Nole” își consolidează poziția de lider în ierarhia masculină, ajungând la 12.115 de puncte. În spatele său se află Rafael Nadal (7495p) și Roger Federer (5770p).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER